^
?
Mike Oldfield
Michael Gordon Oldfield, născut în 15 mai 1953 la Reading, Berkshire, este un compozitor și muzician poli-instrumentist englez, lucrând pe mai multe stiluri, cum ar fi rock progresiv, folk, muzică etnică, muzică clasică, electronică și, mai recent, dance. Este cunoscut pentru succesul său din 1973 cu albumul Tubular Bells. Părinții lui Mike sunt Maureen și Raymond Oldfield. Sora sa Sally și fratele său Terry sunt și ei mari muzicieni, apărând pe câteva dintre albumele sale. Cariera lui Oldfield a început devreme cântând la chitară acustică în cluburile de muzică folk. În această perioadă avea deja două piese instrumentale a câte 15 minute fiecare, precursoare ale compozițiilor sale de la începutul anilor '70. În 1967 împreună cu sora sa Sally au format duetul The Sallyangie și au semnat un contract cu Transatlantic Records. Un album, Children Of The Sun, a fost lansat în 1968. După ce Sallyangie s-a destrămat, a format un duet cu fratele său Terry, numit Barefoot, care l-a reîntors în muzica rock. Având înregistrat un demo al Tubular Bells, Mike Oldfield a încercat să convingă pe cineva să-i lanseze proiectul, dar i s-a spus că este imposibil de vândut. Totuși, în 1972 l-a întâlnit pe Richard Branson care își pregătea casa sa de discuri Virgin Records și după ce și-a cântat demo-ul inginerilor de sunet Tom Newman și Simon Heyworth, a început înregistrarea integrală a albumului din 1973.
Tubular Bells
Tubular Bells
Hergest Ridge
Hergest Ridge
Ommadawn
Ommadawn
Incantations
Incantations
Exposed
Exposed
Platinum
Platinum
QE2
QE2
Five Miles Out
Five Miles Out
Crises
Crises
Discovery
Discovery
The Killing Fields
The Killing Fields
Islands
Islands
Earth Moving
Earth Moving
Amarok
Amarok
Heaven's Open
Heaven's Open
Tubular Bells II
Tubular Bells II
The Songs Of Distant Earth
The Songs Of Distant Earth
Voyager
Voyager
Tubular Bells III
Tubular Bells III
Guitars
Guitars
The Millennium Bell
The Millennium Bell
Tr3s Lunas
Tr3s Lunas
Tubular Bells 2003
Tubular Bells 2003
Light + Shade
Light + Shade
Music Of The Spheres
Music Of The Spheres
Tubular Beats
Tubular Beats
Man On The Rocks
Man On The Rocks
The Best Of : 1992-2003
The Best Of : 1992-2003
Return To Ommadawn
Return To Ommadawn
Tubular Bells 50th Anniversary Edition
Tubular Bells 50th Edition
Tubular Bells
Tubular Bells

Este albumul de debut a lui Mike Oldfield în același timp și primul album înregistrat de Virgin Records. S-a menținut în topurile britanice mai bine de cinci ani atingând locul 1 după un an de la intrarea în topuri, pentru o săptămană luând locul celui de-al doilea album al său, Hergest Ridge. S-a vândut în mai mult de două milioane de copii în Marea Britanie și peste 15 milioane în toată lumea. Mike a luat discul de aur în Statele Unite și a primit premiul Grammy în 1975 pentru cea mai bună compoziție instrumentală. Tema de deschidere din prima parte a albumului a fost folosită în coloana sonoră a filmului Exorcistul din 1973. Tubular Bells Part Two conține la final o compoziție tradițională, The Sailor's Hornpipe, aranjată de Mike. Albumul a fost relansat în 1983 în format CD iar în 2000 în versiune remasterizată. În 2008, când contractul semnat pe 35 de ani cu Virgin Records s-a încheiat, drepturile asupra compozițiilor i-au revenit lui Mike și au fost transferate la Mercury Records. Astfel albumele sale lansate de Virgin au fost relansate începând din 8 iunie 2009 de Mercury. Tubular Bells a fost relansat în patru variante, ediția in format vinil cu mixajul original, ediția în format CD cu noul mixaj creat de Mike în martie 2009, ediția Deluxe în dublu CD cu noul mixaj respectiv mixajul original plus un DVD cu mixajul surround 5.1 și o înregistrare video și ediția Ultimate care față de varianta Deluxe conține și discul vinil și un CD bonus cu piese demo, postere și o broșură de 60 de pagini. Versiunea Mercury include și piesele Mike Oldfield's Single de pe discul single cu același nume lansat în 1974 și varianta originală Sailor's Hornpipe înregistrată împreună cu Vivian Stanshall. Tot cu această ocazie a fost lansată și compilația The Collection care conține CD-ul cu noul mixaj și un CD cu piese lansate între anii 1974-1983. Coperta albumului a fost creată de Trevor Key.

#1
01 Tubular Bells {Part One} (2009 Mix)
02 Tubular Bells {Part Two} (2009 Mix)
03 Mike Oldfield's Single
* de pe discul single Mike Oldfield's Single din 1974
04 Sailor's Hornpipe (Viv Stanshall version)
* de pe colecția Boxed din 1976

#2
01 Tubular Bells {Part One} (1973 Mix)
02 Tubular Bells {Part Two} (1973 Mix)

#3
01 Tubular Bells Long (1971 Demo)
02 Caveman Lead-In (1971 Demo)
03 Caveman (1971 Demo)
04 Peace Demo A (1971 Demo)
05 Peace Demo B (1971 Demo)
06 Tubular Bells {Part One} (1972 Mix)

Compus de
Mike Oldfield
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Vivian Stanshall, Jon Field, Lindsay Cooper, Steve Broughton, Sally Oldfield, Mundy Ellis, Manor Choir, Nasal Choir, Tom Newman
Produs de
Mike Oldfield, Tom Newman, Simon Heyworth



Tubular Bells
1973
LP
Virgin

1981
LP, RM
Virgin, Epic

1983
CD
Virgin

2000
HDCD, RM
Virgin

2009
CD, RM
Mercury, Universal UMC

2009
LP, RM
Mercury, Universal UMC

2009
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC

2009
LP+3xCD+DVD
Mercury, Universal UMC
Hergest Ridge
Hergest Ridge

Al doilea album Mike Oldfield poartă numele unui deal dintre Herefordshire (Anglia) și Powys (Țara Galilor), aflat în apropierea locuinței în care Mike s-a retras după succesul primului său album. A ajuns direct pe locul 1 în topurile britanice unde a rămas trei săptămâni fiind detronat de Tubular Bells. Albumul a fost remixat în format stereo quadrofonic pentru colecția Boxed din 1976, această versiune fiind aleasă pentru aparițiile ulterioare ale albumului pe vinil, casetă și CD. Ca și în cazul Tubular Bells există și o versiune orchestrată Hergest Ridge, aceasta însă nu a apărut ca un album oficial. Hergest Ridge a fost relansat în 1984 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în iunie 2010 a fost relansat de Mercury în patru variante, ediția in format vinil cu mixajul original, ediția în format CD cu noul mixaj creat de Mike în 2010, ediția Deluxe în dublu CD cu noul mixaj respectiv mixajul original plus un DVD cu mixajul surround 5.1 și ediția Limited semnată de Mike, care față de varianta Deluxe conține și discul vinil și broșura Walking The Hergest Ridge. Versiunea Mercury include și piesele Spanish Tune de pe discul single Hergest Ridge din 1974, In Dulci Jubilo (For Maureen) de pe discul single Don Alfonso din 1975 și variantele demo ale celor două părți ale albumului original. Coperta albumului original a fost creată de Trevor Key, coperta din 2010 de Daryl Easlea și Phil Smee.

#1
01 Hergest Ridge {Part One} (2010 Mix)
02 Hergest Ridge {Part Two} (2010 Mix)
03 In Dulci Jubilo (For Maureen)
* de pe discul single Don Alfonso din 1975
04 Spanish Tune
* de pe discul single Hergest Ridge din 1974

#2
01 Hergest Ridge {Part One} (1974 Mix)
02 Hergest Ridge {Part Two} (1974 Mix)
03 Hergest Ridge {Part One} (1974 Demo)
04 Hergest Ridge {Part Two} (1974 Demo)

Compus de
Mike Oldfield
* In Dulci Jubilo (For Maureen) : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, June Whiting, Lindsay Cooper, Ted Hobart, Chili Charles, Terry Oldfield, William Murray, Clodagh Simmonds, Sally Oldfield, David Bedford
Produs de
Mike Oldfield, Tom Newman



Hergest Ridge
1974
LP
Virgin
1984
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2010
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2010
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2010
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC
2010
LP+2xCD+DVD, EL
Mercury, Universal UMC
Ommadawn
Ommadawn

Ommadawn este unul dintre primele albume word music de succes din Europa. Conține influențe celtice și africane. Cuvântul "ommadawn" provine din cuvântul "amadán" din limba irlandeză, care înseamnă idiot sau prost. Ca și Tubular Bells și Hergest Ridge, Ommadawn este împărțit în două părți plus o compoziție vocală scrisă de Mike Oldfield și William Murray intitulată On Horseback. Ommadawn a fost relansat în 1986 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în iunie 2010 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția in format vinil cu mixajul original, ediția în format CD cu noul mixaj creat de Mike în 2010 și ediția Deluxe în dublu CD cu noul mixaj respectiv mixajul original plus un DVD cu mixajul surround 5.1 și două înregistrari video. Versiunea Mercury include și piesele In Dulci Jubilo de pe discul single cu același nume din 1975, Portsmouth și Argiers de pe discul single Portsmouth din 1976, First Excursion de pe discul single The William Tell Overture din 1976, toate patru apărând și pe colecția Boxed din 1976, și varianta demo a părții întâi. Coperta albumului a fost creată de David Bailey.

#1
01 Ommadawn {Part One} (2010 Mix)
02 Ommadawn {Part Two} (2010 Mix)
03 In Dulci Jubilo
* de pe discul single In Dulci Jubilo din 1975 și colecția Boxed din 1976
04 First Excursion
* de pe discul single The William Tell Overture din 1976 și colecția Boxed din 1976
05 Argiers
* de pe discul single Portsmouth din 1976 și colecția Boxed din 1976
06 Portsmouth
* de pe discul single Portsmouth din 1976 și colecția Boxed din 1976

#2
01 Ommadawn {Part One} (1975 Mix)
02 Ommadawn {Part Two} (1975 Mix)
03 Ommadawn {Lost Version} (1975 Demo)

Compus de
Mike Oldfield
* On Horseback : versuri de Mike Oldfield și William Murray
* In Dulci Jubilo : tradițională
* First Excursion : compusă de Mike Oldfield și David Bedford
* Argiers : tradițională
* Portsmouth : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Paddy Moloney, Herbie, Leslie Penning, Terry Oldfield, Pierre Moerlen, David Strange, Don Blakeson, William Murray, Julian Bahula, Ernest Mothle, Lucky Ranku, Eddie Tatane, Clodagh Simonds, Bridget St. John, Sally Oldfield, The Penrhos Kids, The Hereford City Band
Produs de
Mike Oldfield



Ommadawn
1975
LP
Virgin
1986
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2010
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2010
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2010
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC
Incantations
Incantations

Incantations a apărut la început ca un dublu album în format vinil iar apoi pe un singur album în format CD, având cea mai lungă durată dintre toate albumele lui Mike Oldfield. Ideea albumului a plecat de la piesa First Excursion, o colaborare între Oldfield și Bedford. Versurile din partea a doua și a patra fac parte din poemele The Song Of Hiawatha de Longfellow și, respectiv, Hymn To Diana de Ben Johnson, cunoscut și sub numele Ode To Cynthia. Incantations a fost relansat în 1985 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în iulie 2011 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat în 2011, ediția în format CD cu mixajul original remasterizat și ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un disc cu piese rare mixate în 2011 plus un DVD cu mixajul surround 5.1 al discului doi și înregistrări video. Versiunea Mercury include și piesele Diana, Hiawatha și Canon For Two Vibraphones, extrase de pe albumul original, Northumbrianand și Piano Improvisation, din timpul sesiunilor de înregistrare a albumului, Diana - Desiderata, un mixaj al piesei Diana cu versuri din poemul Desiderata, William Tell Overture de pe discul single cu același nume din 1977, Cuckoo Song și Pipe Tune de pe discul single Cuckoo Song din 1977, Wrekorder Wrondo de pe discul single Take Four din 1978 și Guilty, atât de pe discul single cât și de pe discul maxi-single din 1979. Coperta albumului original a fost creată de Trevor Key, coperta din 2011 de Phil Smee după o fotografie de Sús Camps.

#1
01 Incantations {Part One}
02 Incantations {Part Two}
03 Incantations {Part Three}
04 Incantations {Part Four}
05 Guilty
* de pe discul single Guilty din 1979

#2
01 Diana
02 Northumbrian
03 Piano Improvisation
04 Hiawatha
05 Canon For Two Vibraphones
06 William Tell Overture
* de pe discul single William Tell Overture din 1977
07 Cuckoo Song
* de pe discul single Cuckoo Song din 1977
08 Pipe Tune
* de pe discul single Cuckoo Song din 1977
09 Wrekorder Wrondo
* de pe discul single Take Four din 1978
10 Guilty [12" Single Version]
* de pe discul maxi-single Guilty din 1979
11 Diana - Desiderata

Compus de
Mike Oldfield
* Incantations Part Two : versuri de Longfellow
* Incantations Part Four : versuri de Ben Johnson
* Cuckoo Song : compusă de Michael Praetorius
* William Tell Overture : compusă de Rossini
* Wrekorder Wrondo : compusă de Tielman Susato
* Diana - Desiderata : versuri de Max Ehrmann
Interpretat de
Mike Oldfield, Jabula, Pierre Moerlen, Sebastian Bell, Terry Oldfield, Mike Laird, Maddy Prior, Sally Oldfield, The Queens College Girls Choir, David Bedford
* Guilty : interpretată de Mike Oldfield, Francisco Centeno, Neil Jason, Chris Parker, Garry Gazio, Steve Winwood, Dave Tofani, Dana McCurdy, David Anchel, Iris Hickey, Patricia Deckert, Phil Gavin Smith
Produs de
Mike Oldfield



Incantations
1978
LP
Virgin
1985
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2011
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2011
2xLP, RM
Mercury, Universal UMC
2011
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC
Exposed
Exposed

Exposed este un album înregistrat în urma turneului susținut în Spania, Germania, Belgia, Olanda și Anglia în martie și aprilie 1979. O mare parte a albumului conține înregistrări din concertul de la Haga. Exposed este singurul album din concert Mike Oldfield. A fost relansat în 1986 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în 2016 a fost relansat de Mercury în ediție remasterizată în format vinil. Coperta albumului a fost creată de Pearce Marchbank, aceasta având câteva diferențe între versiunile vinil și CD.

#1
01 Incantations (Parts 1 & 2)
02 Incantations (Parts 3 & 4)

#2
01 Tubular Bells (Part 1)
02 Tubular Bells (Part 2)
03 Guilty

Compus de
Mike Oldfield
* Incantations Part Two : versuri de Longfellow
* Incantations Part Four : versuri de Ben Johnson
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Nico Ramsden, Pekka Pohjola, Ringo McDonough, Pierre Moerlen, David Bucknall, Jessica Ford, Nigel Warren-Green, Vanessa Park, Chris Nicholls, Sebastian Bell, Phil Beer, Pete Lemer, Tim Cross, Benoit Moerlen, David Bedford, Mike Frye, Colin Moore, Ralph Izen, Ray Gay, Simo Salminen, Danny Daggers, Don McVay, Liz Butler, Melinda Daggers, Pauline Mack, Ross Cohen, Ben Cruft, Liz Edwards, Jane Price, Jonathan Kahan, Nicola Hurton, Dick Studt, Maddy Prior, Catherine Loewe, Cecily Hazell, Clara Harris, Debra Bronstein, Diana Coulson, Emma Freud, Emma Smith, Marigo Acheson, Mary Creed, Mary Elliott, Wendy Lampitt
Produs de
Mike Oldfield, Philip R. Newell



Exposed
1979
2xLP
Virgin
1985
2xCD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2016
LP, RM
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
Platinum
Platinum

Înregistrat între anii 1978 și 1979 cu titlul inițial Airborne, albumul Platinum a fost lansat în 1979. Primele 30.000 de copii includeau o piesă intitulată Sally, scrisă de Mike Oldfield și Nico Ramsden, dar din cauza unor probleme cu casa de discuri a fost ulterior înlocuită cu Into Wonderland. Cu toate acestea, pe coperta albumului s-a păstrat titlul Sally chiar și pe edițiile ulterioare, excepție făcând Airborn, album din 1980 creat exclusiv pentru Statele Unite și Canada, țări în care Platinum nu a fost lansat. Airborn este o versiune modificată a albumului Platinum, diferențele fiind piesa Guilty în locul piesei Woodhenge și două piese în plus, prima parte din Tubular Bells înregistrată în concertul din 1979 la Birmingham și extrase din Incantations, atât de pe albumul de studio cât și de pe albumul Exposed. Pe compozițiile Into Wonderland și I Got Rhythm partea vocală este interpretată de Wendy Roberts. Platinum a fost relansat în 1984 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în iulie 2012 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat de Mike în 2012, ediția în format CD care include mixajul original remasterizat și ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un nou disc cu înregistrări din concertul susținut în 28 mai 1980 la Arena Wembley din Londra. Versiunea Mercury include și piesele Platinum, o înregistrare dintr-o sesiune de studio, North Star, un mixaj din 2012 și Blue Peter de pe discul single cu același nume din 1979. Coperta albumului Platinum a fost creată de Trevor Key, coperta albumului Airborn a fost creată de Ian Emes.

#1
01 Platinum {Part 1}: Airborne
02 Platinum {Part 2}: Platinum
03 Platinum {Part 3}: Charleston
04 Platinum {Part 4}: North Star / Platinum Finale
05 Woodhenge
06 Into Wonderland
07 Punkadiddle
08 I Got Rhythm
09 Platinum (Live Studio Session)
10 North Star (2013 Remix)
11 Blue Peter
* de pe discul single Blue Peter din 1979

Compus de
Mike Oldfield
* North Star : compusă de Philip Glass
* I Got Rhythm : compusă de George și Ira Gershwin
* Blue Peter : compusă de Herbert Ashworth-Hope
Interpretat de
Mike Oldfield, Franscico Centeno, Hansford Rowe, Neil Jason, Demalza, Alan Schwartzberg, Maurice Pert, Pierre Moerlen, Nicko Ramsden, Pete Lemer, Sally Cooper, Michael Riesman, Peter Gordon, David Bedford, Wendy Roberts
Produs de
Tom Newman
* Blue Peter : produsă de Mike Oldfield


#2 Live At Wembley, 1980
01 Platinum
02 Punkadiddle
03 I Got Rhythm
04 Polka
05 Incantations
06 Tubular Bells Part Two
07 Guilty / Tubular Bells Part One Finale
08 Blue Peter / Portsmouth
09 William Tell

Compus de
Mike Oldfield
* I Got Rhythm : compusă de George și Ira Gershwin
* Polka : tradițională
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
* Blue Peter : compusă de Herbert Ashworth-Hope
* Portsmouth : tradițională
* William Tell : compusă de Rossini
Interpretat de
Mike Oldfield, Pierre Moerlen, Nico Ramsden, Benoit Moerlen, Hansford Rowe, Tim Cross, Pete Lemer, Pete Acock, Mike Frye, Wendy Roberts, Maggie Reilly
Produs de
Mark Powell



Platinum
1979
LP
Virgin
1984
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2012
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2012
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2012
2xCD
Mercury, Universal UMC

Airborn
1980
LP
Virgin
1980
2xLP
Virgin
QE2
QE2

QE2 a fost numit după cel mai mare transatlantic din acea vreme RMS Queen Elizabeth 2. Albumul conține șapte piese compuse de Oldfield și două preluări după ABBA și The Shadows, Arrival respectiv Wonderful Land. QE2 este primul album realizat în colaborare cu Maggie Reilly. Piesa din final a discului original a fost scrisă pentru Molly, fiica lui Mike, născută în 1979. Albumul a ajuns pe primul loc în topurile germane. QE2 a fost relansat în 1984 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în iulie 2012 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat de Mike în 2012, ediția în format CD care include mixajul original remasterizat și ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un nou disc cu înregistrări din concertul susținut în 1 aprilie 1981 la Grugahalle în Essen. Versiunea Mercury include și piesele Polka, de pe discul single Arrival din 1980, Wonderful Land, de pe discul single Sheba din 1980 și Shiva, un mixaj din 2012 al piesei Sheba.

#1
01 Taurus 1
02 Sheba
03 Conflict
04 Arrival
05 Wonderful Land
06 Mirage
07 QE2
08 Celt
09 Molly
10 Polka (Live From The 1980 European Tour)
* de pe discul single Arrival din 1980
11 Wonderful Land (Single Version)
* de pe discul single Sheba din 1980
12 Shiva (Sheba 2012 Remix)

Compus de
Mike Oldfield
* Arrival : compusă de Benny Anderson și Björn Ulvaeus
* Wonderful Land : compusă de Jerry Lordan
* QE2 : compusă de Mike Oldfield și David Hentschel
* Celt : versuri de Tim Cross
* Polka : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Phil Collins, Mike Frye, Morris Pert, David Hentschel, Tim Cross, Philip Todd, Paul Nieman, Guy Barker, Raul D'Oliveira, Maggie Reilly, Dick Studt, English Chorale, David Bedford
Produs de
Mike Oldfield, David Hentschel


#2 Live From The European Adventure Tour, Essen 1981
01 Taurus 1
02 Sheba
03 Mirage
04 Conflict
05 Ommadawn
06 Punkadiddle
07 Tubular Bells Part One
08 QE2
09 Portsmouth

Compus de
Mike Oldfield
* QE2 : compusă de Mike Oldfield și David Hentschel
* Portsmouth : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Mike Frye, Morris Pert, Rick Fenn, Tim Cross, Maggie Reilly, Duncan McGillivray, Brian McNeil
Produs de
Mark Powell



QE2
1980
LP
Virgin
1982
LP
Amiga
1984
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2012
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2012
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2012
2xCD
Mercury, Universal UMC
Five Miles Out
Five Miles Out

Five Miles Out este albumul lui Mike Oldfield care se apropie cel mai mult de stilul rock progresiv. Piesele Family Man și Five Miles Out au fost extrase pe single. În 1983 Hall & Oates au înregistrat o versiune a piesei Family Man care a ajuns pe locul 8 în topurile din Statele Unite. Alături de vocea solistei scoțiene Maggie Reilly pe album se poate auzi și vocea lui Mike. Five Miles Out a fost relansat în 1983 în format CD, în 2000 în versiune remasterizată iar în septembrie 2013 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat de Mike în 2013, ediția în format CD care include mixajul original remasterizat și ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un nou disc cu înregistrări din concertul susținut în 6 decembrie 1982 la Sporthalle în Köln plus un DVD cu mixajul surround 5.1 al albumului și înregistrări video. Versiunea Mercury include și piesele Waldberg (The Peak) de pe discul single Mistake din 1982 și versiunea demo a piesei care dă titlul albumului. Coperta albumului a fost creată de Mike Oldfield după o pictură de Gerald Coulson.

#1
01 Taurus II
02 Family Man
03 Orabidoo
04 Mount Teide
05 Five Miles Out
06 Waldberg (The Peak)
* de pe discul single Mistake din 1982
07 Five Miles Out (Demo Version)

Compus de
Mike Oldfield
* Family Man : compusă de Mike Oldfield, Tim Cross, Rick Fenn, Mike Frye, Maggie Reilly și Morris Pert
* Orabidoo : compusă de Mike Oldfield, Tim Cross, Rick Fenn, Mike Frye, Maggie Reilly și Morris Pert
Interpretat de
Mike Oldfield, Paddy Moloney, Carl Palmer, Graham Broad, Rick Fenn, Tim Cross, Mike Frye, Morris Pert, Maggie Reilly, Martyn Ford
Produs de
Mike Oldfield
* Five Miles Out : produsă de Mike Oldfield și Tom Newman
* Waldberg (The Peak) : produsă de Mike Oldfield și David Hentschel


#2 Live From The Five Miles Out Tour, Cologne 1982
01 Tubular Bells Part One
02 Sheba
03 Mirage
04 Family Man
05 Taurus II
06 Mount Teidi
07 Five Miles Out
08 Guilty

Compus de
Mike Oldfield
* Family Man : compusă de Mike Oldfield, Tim Cross, Rick Fenn, Mike Frye, Maggie Reilly și Morris Pert
Interpretat de
Mike Oldfield, Tim Renwick, Rick Fenn, Tim Cross, Morris Pert, Pierre Moerlen, Devra Robitaille, Maggie Reilly, Virginia Clee
Produs de
Mark Powell



Five Miles Out
1982
LP
Virgin
1983
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2013
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2013
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2013
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC
Crises
Crises

Crises a avut ca sursă de inspirație pictura realizată de Terry Ilott, Sea Of Crises, care se regăsește și pe coperta albumului. Piesele In High Places, o colaborare cu Jon Anderson, Moonlight Shadow, interpretată de Maggie Reilly și Shadow On The Wall, interpretată de Roger Chapman, au fost extrase pe single. Versiunea lansată în America de Nord conține și piesa Mistake apărută ca single în 1982. Crises a fost relansat în 2000 în versiune remasterizată iar în septembrie 2013 a fost relansat de Mercury în patru variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat de Mike în 2013, ediția în format CD care include mixajul original remasterizat, ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un nou disc cu înregistrări din concertul susținut în 22 iulie 1983 la Arena Wembley din Londra și ediția aniversară 30th Anniversary Box Set care față de ediția Deluxe conține un dublu CD cu înregistrări de pe Wembley plus un dublu DVD, unul cu înregistrări din concert iar al doilea cu mixajul surround 5.1 al albumului. Versiunea Mercury include și piesele Mistake de pe discul single cu același nume din 1982, Crime Of Passion și Jungle Gardenia de pe discul single de 12" Crime Of Passion din 1984, Moonlight Shadow de pe discul single cu același nume din 1983, Shadow On The Wall de pe discul single cu același nume din 1983 și versiunile acustice ale pieselor Moonlight Shadow și Shadow On The Wall.

#1
01 Crises
02 Moonlight Shadow
03 In High Places
04 Foreign Affair
05 Taurus 3
06 Shadow On The Wall
07 Moonlight Shadow (Unplugged Mix)
08 Shadow On The Wall (Unplugged Mix)
09 Mistake
* de pe discul single Mistake din 1982
10 Crime Of Passion (Extended Version)
* de pe discul single de 12" Crime Of Passion din 1984
11 Jungle Gardenia
* de pe discul single de 12" Crime Of Passion din 1984
12 Moonlight Shadow (Single Version)
* de pe discul single Moonlight Shadow din 1983
13 Shadow On The Wall (Single Version)
* de pe discul single Shadow On The Wall din 1983

Compus de
Mike Oldfield
* In High Places : versuri Mike Oldfield și Jon Anderson
* Foreign Affair : versuri Mike Oldfield și Maggie Reilly
Interpretat de
Mike Oldfield, Phil Spalding, Simon Phillips, Anthony Glynne, Rick Fenn, Pierre Moerlen, Tim Renwick, Morris Pert, Tim Cross, Maggie Reilly, Jon Anderson, Roger Chapman, Barry Palmer
Produs de
Mike Oldfield, Simon Phillips
* Mistake : produsă de Mike Oldfield și David Hentschel
* Crime Of Passion : produsă de Mike Oldfield
* Jungle Gardenia : produsă de Mike Oldfield


#2 Live At Wembley, 1983
01 Woodhenge / Incantations Part Three
02 Sheba
03 Ommadawn Part One
04 Mount Teidi
05 Five Miles Out
06 Tubular Bells Part One

#3 Live At Wembley, 1983
01 Taurus I
02 Taurus II
03 Crises
04 Moonlight Shadow
05 Shadow On The Wall
06 Family Man

Compus de
Mike Oldfield
* Family Man : compusă de Mike Oldfield, Tim Cross, Rick Fenn, Mike Frye, Maggie Reilly și Morris Pert
Interpretat de
Mike Oldfield, Phil Spalding, Simon Phillips, Anthony Glynne, Graham Pleeth, Simon House, Pierre Moerlen, Maggie Reilly, Roger Chapman
Produs de
Mark Powell



Crises
1983
LP
Virgin
1983
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2013
CD, RM
Mercury, Universal UMC
2013
LP, RM
Mercury, Universal UMC
2013
2xCD
Mercury, Universal UMC
2013
3xCD+2xDVD
Mercury, Universal UMC
Discovery
Discovery

Albumul Discovery a fost înregistrat în Elveția în studioul aranjat de Mike într-o casă lângă lacul Geneva în munții Alpi. Mike a fost acompaniat de Simon Phillips și Morris Pert la partea instrumentală, iar Barry Palmer și Maggie Reilly la partea vocală. Piesele To France, interpretată de Maggie Reilly și Tricks Of The Light, interpretată de Maggie Reilly și Barry Palmer au fost extrase pe single. To France apare și pe albumul Elena, înregistrat de Maggie Reilly în 1996. Discovery a fost relansat în 2000 în versiune remasterizată iar în ianuarie 2016 a fost relansat de Mercury în trei variante, ediția în format vinil care include mixajul original remasterizat de Mike în 2016, ediția în format CD care include mixajul original remasterizat și ediția Deluxe în dublu CD cu mixajul original remasterizat respectiv un nou disc cu titlul The 1984 Suite plus un DVD cu mixajul surround 5.1 al discului The 1984 Suite și înregistrări video. Versiunea Mercuri include și piesele To France, In The Pool și Bones de pe discul single de 12" To France din 1984 și Afghan și Tricks Of The Light (Instrumental) de pe discul single 12" Tricks Of The Light din 1984. Discul The 1984 Suite conține noi mixaje ale pieselor de pe albumul original, piesa The Royal Mile este un mixaj al piesei Afghan iar Zombies este un mixaj al piesei Poison Arrows cu vocea robotizată a lui Stephen Hawking. Coperta albumului a fost creată de Dan Kramer.

#1
01 To France
02 Poison Arrows
03 Crystal Gazing
04 Tricks Of The Light
05 Discovery
06 Talk About Your Life
07 Saved By A Bell
08 The Lake
09 To France (Extended Version)
* de pe discul single de 12" To France din 1984
10 In The Pool
* de pe discul single de 12" To France din 1984
11 Bones
* de pe discul single de 12" To France din 1984
12 Afghan
* de pe discul single de 12" Tricks Of The Light din 1984
13 Tricks Of The Light (Instrumental)
* de pe discul single de 12" Tricks Of The Light din 1984

#2 The 1984 Suite
01 To France
02 The Lake
03 The Killing Fields
04 Étude
05 The Royal Mile
06 Zombies
07 Discovery

Compus de
Mike Oldfield
* Étude : compusă de Francisco Tárrega
Interpretat de
Mike Oldfield, Simon Phillips, Morris Pert, Barry Palmer, Maggie Reilly
Produs de
Mike Oldfield, Simon Phillips
* The 1984 Suite : produs de Mike Oldfield



Discovery
1984
LP
Virgin
1984
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
2016
CD, RM
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
2016
LP, RM
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
2016
2xCD+DVD
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI

The 1984 Suite
2016
LP
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
The Killing Fields
The Killing Fields Original Film Soundtrack

The Killing Fields este coloana sonoră a filmului cu același nume din 1984 regizat de Roland Joffé. Cu toate că muzica sa a fost folosită și în filmele The Exorcist și The Space Movie, The Killing Fields este primul album compus de Mike Oldfield special pentru un film. Filmul prezintă povestea a doi jurnaliști în Cambodgia în perioada genocidului săvârșit de regimul comunist al khmerilor roșii conduși de Pol Pot. Piesa Étude, scrisă de compozitorul spaniol Francisco Tárrega, a fost extrasă pe single. Albumul a fost relansat de Mercury în ediție remasterizată în 2016 în format vinil și CD, variantă care include și piesele Evacuation și Étude de pe discul single Étude din 1984. Coperta albumului a fost creată de Chris Morton (C-More-Tone).

01 Pran's Theme
02 Requiem For A City
03 Evacuation
04 Pran's Theme 2
05 Capture
06 Execution
07 Bad News
08 Pran's Departure
09 Worksite
10 The Year Zero
11 Blood Sucking
12 The Year Zero 2
13 Pran's Escape - The Killing Fields
14 The Trek
15 The Boy's Burial - Pran Sees The Red Cross
16 Good News
17 Étude
18 Evacuation (Single Edit)
* de pe discul single Étude din 1984
19 Étude (Single Edit)
* de pe discul single Étude din 1984

Compus de
Mike Oldfield
* The Year Zero : compusă de David Bedford
* Étude : compusă de Francisco Tárrega
Interpretat de
Mike Oldfield, Morris Pert, Preston Heyman, Orchestra Of The Bavarian State Opera, Tölzer Boys Choir, Eberhard Schoener, David Bedford
Produs de
Mike Oldfield



The Killing Fields Original Film Soundtrack
1984
LP
Virgin
1984
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin
2016
CD, RM
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
2016
LP, RM
Mercury, Universal UMC, Virgin EMI
Islands
Islands

Albumul Islands a fost lansat în 1987 în Marea Britanie și în Statele Unite. Versiunea vinil nu include piesa When The Night's On Fire, interpretată de Anita Hegerland iar cele două părți ale piesei The Wind Chimes apar separat. Piesa When The Night's On Fire nu este inclusă nici pe varianta CD apărută în Statele Unite. Piesa care dă titlul albumului, interpretată de Bonnie Tyler și compozițiile Flying Start, interpretată de Kevin Ayers, Magic Touch, interpretată de Jim Price pe versiunea europeană și Max Bacon pe versiunea americană și The Time Has Come, interpretată de Anita Hegerland, au fost extrase pe single. North Point este interpretată de Anita Hegerland. Islands fost relansat în 2000 în versiune remasterizată. Coperta albumului a fost creată de Icon London și Mike Oldfield pentru versiunea europeană iar de Douglas Brian Martin pentru versiunea americană.

01 The Wind Chimes Part One And Part Two
02 Islands
03 Flying Start
04 North Point
05 Magic Touch
06 The Time Has Come
07 When The Night's On Fire

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Andy Mackay, Benoit Moerlen, Bjorn J:Son Lindh, Max Bacon, Mervyn (Spam) Spence, Micky Simmonds, Micky Moody, Phil Spalding, Pierre Moerlen, Raf Ravenscroft, Rick Fenn, Tony Beard, Simon Phillips, Anita Hegerland, Bonnie Tyler, Kevin Ayers, Jim Price
Produs de
Mike Oldfield
* The Wind Chimes Part Two : produsă de Mike Oldfield și Simon Phillips
* Islands : produsă de Mike Oldfield, Tom Newman și Alan Shacklock
* Magic Touch : produsă de Mike Oldfield și Geoffrey Downes
* The Time Has Come : produsă de Mike Oldfield și Michael Cretu



Islands
1987
LP
Virgin
1987
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
Earth Moving
Earth Moving

Earth Moving este primul album Mike Oldfield care nu conține nici o piesă instrumentală. Este perioada de declin a relației dintre Oldfield și Virgin, cu care Mike a semnat un acord pentru 13 albume de studio. Compozițiile instrumentale nu erau pe placul lui Richard Branson care dorea ca Mike să scrie muzică mai comercială. Piesele Holy, interpretată de Adrian Belew, Innocent, interpretată de Anita Hegerland și Earth Moving, interpretată de Nikki „B” Bentley, au fost extrase pe single. Hostage este interpretată de Max Bacon, Far Country este interpretată de Mark Willliamson, Runaway Son și See The Light sunt interpretate de Chris Thompson, iar Blue Night este interpretată de Maggie Reilly. Nothing But, interpretată de Carol Kenyon și Bridge To Paradise, interpretată de Max Bacon apar ca o singură piesă. Earth Moving fost relansat în 2000 în versiune remasterizată. Coperta albumului a fost creată de Nexus, aceasta având câteva diferențe între versiunile vinil și CD.

01 Holy
02 Hostage
03 Far Country
04 Innocent
05 Runaway Son
06 See The Light
07 Earth Moving
08 Blue Night
09 Nothing But / Bridge To Paradise

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Adrian Belew, Phil Spalding, Carol Kenyon, Max Bacon, Bobby Valentino, Daniel Lazerus, Nikkie „B” Bentley, Mark Williamson, Anita Hegerland, Chris Thompson, Roddy Lorimer, Simon Clarke, Simon Gardner, Tim Sanders, Micky Moody, Raf Ravenscroft, Carl Wayne, Jackie Challenor, Keith Murrell, Lance Ellington, Maggie Ryder, Sonia Jones Morgan, Maggie Reilly, Paul Lee
Produs de
Mike Oldfield, Daniel Lazerus



Earth Moving
1989
LP
Virgin
1989
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
Amarok
Amarok

Amarok a fost compus inițial ca o continuare a albumului Ommadawn, o dorință a lui Mike încă din 1976. Majoritatea muzicienilor care au contribuit la Ommadawn au fost invitați să participe și la înregistrările pentru Amarok. Numele albumului nu are un anumit înțeles, poate fi interpretat ca „am a rock”, poziția lui Mike față de cei de la Virgin care vroiau o muzică mai comercială, sau cu unele cuvinte din limba scoțiană cum ar fi „happy” ce se poate auzi de câteva ori de-a lungul albumului. Branson a încercat să-l convingă pe Mike să schimbe numele albumului în Tubular Bells 2. Cu toate că Mike era decis să înregistreze un nou album Tubular Bells, nu a vrut acest lucru până când contractul cu Virgin nu era încheiat. Relația tensionată cu Branson l-a făcut pe Mike să înregistreze albumul într-o singură piesă de 60 de minute cu schimbări frecvente de ritm pentru a face dificilă promovarea la radio și prin single-uri. Amarok fost relansat în 2000 în versiune remasterizată. Coperta albumului a fost creată de William Murray.

01 Amarok

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Bridget St. John, Clodagh Simonds, Janet Brown, Paddy Maloney, Julian Bahula
Produs de
Tom Newman



Amarok
1990
LP
Virgin
1990
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
Heaven's Open
Heaven's Open

Lansat sub numele Michael Oldfield, Heaven's Open este ultimul album înregistrat la Virgin Records. Pe coperta albumului chiar și numele producătorului este schimbat, el fiind trecut Thom Newman. Heaven's Open este singurul album pe care toate piesele sunt interpretate vocal de Mike Oldfield, acompaniat coral the o serie de artiști. Compozițiile Make Make și Heaven's Open au fost extrase pe single. Albumul fost relansat în 2000 în versiune remasterizată. Coperta albumului a fost creată de Icon London.

01 Make Make
02 No Dream
03 Mr. Shame
04 Gimme Back
05 Heaven's Open
06 Music From The Balcony

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Simon Phillips, Dave Levy, Mickey Simmonds, Andy Longhurst, Courtney Pine, Vicki St James, Sylvia Mason-James, Dolly James, Debi Doss, Shirlie Roden, Valerie Etienne, Anita Hegerland, Nikki „B” Bentley, Tom Newman
Produs de
Tom Newman



Heaven's Open
1991
LP
Virgin
1991
CD
Virgin
2000
HDCD, RM
Virgin, Caroline Records
Tubular Bells II
Tubular Bells II

Tubular Bells II este o continuare a albumului de succes din 1973, temele de pe albumul original fiind recompuse și înregistrate la alte instrumente. Albumul a fost lansat de Warner Music, casa de discuri cu care Mike a semnat un nou contract după despărțirea de Virgin. Piesele Sentinel, care poartă numele unei nuvele scrise de Arthur C. Clarke, The Bell și Tattoo au fost extrase pe single. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Trevor Key.

01 Sentinel
02 Dark Star
03 Clear Light
04 Blue Saloon
05 Sunjammer
06 Red Dawn
07 The Bell
08 Weightless
09 The Great Plain
10 Sunset Door
11 Tattoo
12 Altered State
13 Maya Gold
14 Moonshine

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, John Robinson, Jamie Muhoberac, Celtic Bevy Band, P.D. Scots Pipe Band, Jeremy Parker, A Strolling Player, Sally Bradshaw, Edie Lehman, Susannah Melvoin
Produs de
Mike Oldfield, Tom Newman, Trevor Horn



Tubular Bells II
1992
LP
WEA
1992
CD
WEA

Tubular Bells 2
1992
CD
Reprise Records

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
The Songs Of Distant Earth
The Songs Of Distant Earth

The Songs Of Distant Earth are la bază romanul cu același nume al scriitorului Arthur C. Clarke. Mike a primit permisiunea de a folosi numele romanului chiar de la Clarke în timpul vizitei facute scriitorului în casa sa din Sri Lanka. Pe prima piesă se poate auzi astronautul Bill Anders care citește din Geneză cu ocazia misiunii Apollo 8 din 1968. Pe piesele Supernova și Only Time Will Tell s-au folosit sunete și voci din serialele originale Star Trek respectiv Lost In Space. Vocea care cântă „Enter” de pe Tubular World a fost luată din colecția de sample-uri Zero G. Cântecul Saami de pe Prayer For The Earth a fost interpretat de Nils-Aslak Valkeapää pentru filmul norvegian din 1987 Ofelias. Pe Crystal Clear s-a folosit numărătoarea inversă de pe banda sonoră de auto-hipnoză de Mike Joseph. A New Beginning are la bază cântecul Vahine Taihara al grupului coral polinezian Tubuai Choir. Albumul a fost lansat în 1994 în format CD audio urmat la scurt timp de un CD multimedia, versiune care conține un clip video la piesa Let There Be Light și o copertă nouă. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperțile albumului au fost create de Bill Smith.

01 In The Beginning
02 Let There Be Light
03 Supernova
04 Magellan
05 First Landing
06 Oceania
07 Only Time Will Tell
08 Prayer For The Earth
09 Lament For Atlantis
10 The Chamber
11 Hibernaculum
12 Tubular World
13 The Shining Ones
14 Crystal Clear
15 The Sunken Forest
16 Ascension
17 A New Beginning

Compus de
Mike Oldfield
* In The Beginning : versuri din Geneză
* Prayer For The Earth : cântec Saami de Nils-Aslak Valkeapää
* A New Beginning : cântec coral de Tubuai Choir
Interpretat de
Mike Oldfield, Pandit Dinesh, Molly Oldfield, Cori Josias, David Nickless, Ella Harper, Members Of „Verulam Consort”, Roame, The Tallis Scholars
Produs de
Mike Oldfield



The Songs Of Distant Earth
1994
LP
WEA
1994
CD
WEA
1995
CD, MM
WEA, Reprise Records

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Voyager
Voyager

Voyager este un album ce conține compoziții tradiționale irlandeze și scoțiene. Piesele The Hero, Women Of Ireland și She Moves Through The Fair sunt cântece tradiționale irlandeze, iar Dark Island și Flowers Of The Forest sunt cântece tradiționale scoțiene. The Song Of The Sun a fost compusă de formația spaniolă Luar Na Lubre pentru albumul O Son Do Ar din 1987. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Bill Smith.

01 The Song Of The Sun
02 Celtic Rain
03 The Hero
04 Women Of Ireland
05 The Voyager
06 She Moves Through The Fair
07 Dark Island
08 Wild Goose Flaps Its Wings
09 Flowers Of The Forest
10 Mont St Michel

Compus de
Mike Oldfield
* The Song Of The Sun : compusă de Bieito Romero
* The Hero : tradițională
* Women Of Ireland : tradițională
* She Moves Through The Fair : tradițională
* Dark Island : tradițională
* Flowers Of The Forest : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Davy Spillane, Highland Pipers, John Myers, Liam O'Flynn, Matt Molloy, Maire Breatnach, Noel Eccles, Pat Walsh, Robin Smith, Sean Keane, London Symphony Orchestra, London Voices
Produs de
Mike Oldfield



Voyager
1996
CD
WEA, Reprise Records
2014
LP
Warner Music

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Tubular Bells III
Tubular Bells III

Compus de Mike în locuința sa din Ibiza, Tubular Bells III este o continuare a albumului din 1992. Piesa Man In The Rain, compusă în 1983 și interpretată de Cara Dillon și piesa Far Above The Clouds au fost extrase pe single. Albumul a avut cel mai slab succes dintre cele trei albume Tubular Bells ajungând numai pe locul 4 în topurile britanice, spre deosebire de celelalte două care au ajuns pe locul întâi. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Bill Smith Studio.

01 The Source Of Secrets
02 The Watchful Eye
03 Jewel In The Crown
04 Outcast
05 Serpent Dream
06 The Inner Child
07 Man In The Rain
08 The Top Of The Morning
09 Moonwatch
10 Secrets
11 Far Above The Clouds

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Amar, Rosa Cedrón, Cara, Heather Burnett, Clodagh Symonds, Francesca Robertson
Produs de
Mike Oldfield



Tubular Bells III
1998
CD
WEA
2014
LP
Warner Music

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Guitars
Guitars

Guitars este singurul album creat în întregime de Mike fără ajutorul altor muzicieni și înregistrat folosind numai câteva tipuri de chitare, electrică, acustică, clasică, flamenco, bass, midi și sintetizatoare de chitară. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Bill Smith Studio.

01 Muse
02 Cochise
03 Embers
04 Summit Day
05 Out Of Sight
06 B. Blues
07 Four Winds
08 Enigmatism
09 Out Of Mind
10 From The Ashes

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield
Produs de
Mike Oldfield



Guitars
1999
CD
WEA
2016
LP
Warner Music, Music On Vinyl

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
The Millennium Bell
The Millennium Bell

Albumul The Millennium Bell a fost înregistrat la studiourile Roughwood iar orchestrația pieselor a fost realizată cu The London Session Orchestra într-o singură zi la studiourile Abbey Road. O parte din piesele de pe album au fost incluse în concertul The Art In Heaven susținut de Mike Oldfield la Berlin în 1999. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Hjordis Fogelberg Jensen.

01 Peace On Earth
02 Pacha Mama
03 Santa Maria
04 Sunlight Shining Through Cloud
05 The Doge's Palace
06 Lake Constance
07 Mastermind
08 Broad Sunlit Uplands
09 Liberation
10 Amber Light
11 The Millennium Bell

Compus de
Mike Oldfield
* Sunlight Shining Through Cloud : versuri de Captain John Newton
Interpretat de
Mike Oldfield, Camilla Darlow, David Serame, Miriam Stockley, Nicola Emmanuel, Martay, Pepsi, Gota Yashiki, Robyn Smith, Andrew Johnson, DJ Pippi, Greta Hegerland-Olfield, The London Session Orchestra, The Grant Gospel Choir, The London Händel Choir
Produs de
Mike Oldfield



The Millennium Bell
1999
CD
WEA
2016
LP
Warner Music, Music On Vinyl

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Tr3s Lunas
Tr3s Lunas

Albumul Tr3s Lunas a fost lansat ca un dublu CD, un disc audio și un disc bonus ce conține primul episod al jocului video cu același nume din cadrul proiectul de realitate virtuală MusicVR. Piesele To Be Free, interpretată de Jude Sim și Thou Art In Heaven, compusă pentru concertul The Art In Heaven, au fost extrase pe single. Albumul include și piesa bonus To Be Free (Radio Edit) de pe discul single To Be Free din 2002. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003, aceasta nu conține piesa bonus To Be Free (Radio Edit). Coperta albumului a fost creată de Bill Smith Studio după un desen de Hans Claesson.

01 Misty
02 No Mans Land
03 Return To The Origin
04 Landfall
05 Viper
06 Turtle Island
07 To Be Free
08 Fire Fly
09 Tr3s Lunas
10 Daydream
11 Thou Art In Heaven
12 Sirius
13 No Mans Land (Reprise)
14 To Be Free (Radio Edit)
* de pe discul single To Be Free din 2002

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Philip Lewis, Thomas Suessmair, Sally Oldfield, Amar, Jude Sim
Produs de
Mike Oldfield



Tr3s Lunas
2002
CD
WEA
2002
CD+CD-ROM
WEA

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Tubular Bells 2003
Tubular Bells 2003

Tubular Bells 2003 este o reînregistrare a albumului din 1973. Mike nu a fost mulțumit de calitatea versiunii originale și a dorit încă din 1982 să reînregistreze albumul, însă o clauză din contractul cu Virgin nu permitea acest lucru în primii 25 de ani de la lansarea Tubular Bells. Albumul a fost lansat în același an în care Mike sărbătorea a 50-a aniversare a zilei sale de naștere și 30 ani de la primul său disc. În 2014 a fost relansat ca parte a colecției The Studio Albums 1992-2003. Coperta albumului a fost creată de Steve Bedford.

#1
01 Introduction
02 Fast Guitars
03 Basses
04 Latin
05 A Minor Tune
06 Blues
07 Thrash
08 Jazz
09 Ghost Bells
10 Russian
11 Finale

#2
12 Harmonics
13 Peace
14 Bagpipe Guitars
15 Caveman
16 Ambient Guitars
17 The Sailor's Hornpipe

Compus de
Mike Oldfield
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
Interpretat de
Mike Oldfield, Sally Oldfield, John Cleese
Produs de
Mike Oldfield



Tubular Bells 2003
2003
CD
WEA
2003
CD+DVD
WEA

The Studio Albums 1992-2003
2014
8xCD
Warner Music
Light + Shade
Light + Shade

Light + Shade este un dublu album lansat de Mike Oldfield în 2005 după semnarea cu Mercury Records, o companie Universal Music. Prima parte a albumului conține compoziții new age și ambient iar partea a doua compoziții trance. Multe din aceastea sunt remixaje sau versiuni extinse ale pieselor folosite pe coloana sonoră a jocurilor MusicVR, Tr3s Lunas și Maestro. Piesa Nightshade este o colaborare cu Christopher von Deylen, la rândul său Mike cântă la chitară pe piesa Morgentau de pe albumul Tag Und Nacht al formației lui von Deylen, Schiller. Primul disc include piesele Quicksilver, Our Father, Slipstream and Angelique și in format U-MYX. Unele versiuni ale albumului conțin două piese bonus, Près De Toi pe primul disc și Lakme (Fruity Loops) pe al doilea. Coperta albumului a fost creată de Andy Carne (Thelongdrop) după un desen de Hans Claesson.

#1 Light
01 Angelique
02 Blackbird
03 The Gate
04 First Steps
05 Closer
06 Our Father
07 Rocky
08 Sunset
09 Près De Toi

#2 Shade
01 Quicksilver
02 Resolution
03 Slipstream
04 Surfing
05 Tears Of An Angel
06 Romance
07 Ringscape
08 Nightshade
09 Lakme (Fruity Loops)

Compus de
Mike Oldfield
* Près De Toi : tradițională
* Slipstream : compusă de Mike Oldfield și Jason Cluts
* Lakme (Fruity Loops) : compusă de Léo Delibes
Interpretat de
Mike Oldfield, Robyn Smith, Christopher von Deylen
Produs de
Mike Oldfield



Light + Shade
2005
2xCD
Mercury
2005
2xCD, MM
Mercury
Music Of The Spheres
Music Of The Spheres

Al doilea album lansat la Mercury Records, nominalizat pentru premiul Classical BRIT, Music Of The Spheres este prima lucrare clasică a lui Mike, având la bază conceptul filozofic musica universalis. Albumul a fost înregistrat alături de soprana neo-zeelandeză Hayley Westenra, care cântă pe piesa On My Heart, pianistul chinez Lang Lang, care cântă pe șase piese, Sinfonia Sfera Orchestra și Karl Jenkins, care a asigurat orchestrația și a dirijat orchestra. În 7 martie 2008, cu ocazia lansării albumului, Mike a susținut un concert la muzeul Guggenheim din Bilbao alături de Hayley Westenra, orchestra simfonică și corul din Bilbao. Concertul a fost înregistrat și a fost lansat exclusiv pe iTunes în aceeași zi cu albumul de studio, iar in 24 noiembrie 2008 ca disc bonus pe albumul lansat de Mercury ca dublu CD în ediție limitată. Albumul a ajuns pe locul 1 în topul de muzică clasică și pe locul 9 în topul albumelor din Marea Britanie.

#1
01 Harbinger
02 Animus
03 Silhouette
04 Shabda
05 The Tempest
06 Harbinger Reprise
07 On My Heart
08 Aurora
09 Prophecy
10 On My Heart Reprise
11 Harmonia Mundi
12 The Other Side
13 Empyrean
14 Musica Universalis

#2 Live At Bilbao
01 Harbinger
02 Animus
03 Silhouette
04 Shabda
05 The Tempest
06 Harbinger Reprise
07 On My Heart
08 Aurora
09 Prophecy
10 On My Heart Reprise
11 Harmonia Mundi
12 The Other Side
13 Empyrean
14 Musica Universalis

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield, Sinfonia Sphera Orchestra, Lang Lang, Hayley Westenra
* Live
Mike Oldfield, Basque National Orchestra, Bilbao Choral Society, Hayley Westenra
Produs de
Mike Oldfield, Karl Jenkins



Music Of The Spheres
2008
CD
UCJ Music, Universal Music Classics & Jazz, Mercury Music Group, Decca
2008
2xCD, EL
UCJ Music, Universal Music Classics & Jazz, Mercury Music Group

Music Of The Spheres And Live At Bilbao
2008
DD
iTunes
Tubular Beats
Tubular Beats

Tubular Beats este rezultatul colaborării dintre Mike și muzicianul german Torsten Stenzel. Cei doi s-au întânit prima dată în 2010 în Bahamas. Torsten s-a oferit să remixeze câteva dintre piesele lui Mike, primul mixaj a fost pe placul celor doi și s-au decis să continue colaborarea. După doi ani a apărut albumul Tubular Beats ce conține 10 mixaje plus o piesă nouă. La mixaje a mai contribuit și producătorul german Steve Brian, partea vocală a pieselor To France și Moonlight Shadow este interpretată de solista caraibiană Odessa, iar partea vocală a piesei Never Too Far este interpretată de cântăreața finlandeză Tarja Turunen.

01 Let There Be Light (York Remix)
02 Far Above The Clouds (York Remix)
03 Ommadawn (Mike Oldfield & York Remix)
04 Guilty (Mike Oldfield & York Remix)
05 Tubular Bells (Mike Oldfield & York Remix)
06 To France (York & Steve Brian Radio Mix)
07 Northstar (Mike Oldfield & York Remix)
08 Moonlight Shadow (York & Steve Brian Radio Mix)
09 Guilty (York & Mike's Electrofunkremix)
10 Tubular Bells 2 (Mike Oldfield & York Remix)
11 Never Too Far

Compus de
Mike Oldfield
* Never Too Far : compusă de Mike Oldfield, Tarja Turunen, Torsten "York" Stenzel
Remixat de
Mike Oldfield, Torsten "York" Stenzel, Steve Brian
Interpretat de
Mike Oldfield, Torsten "York" Stenzel, Justin "Jus Bus" Nation, Jamie Stenzel, John Gentry Tennyson, Odessa, Tarja Turunen
Produs de
Mike Oldfield, Torsten "York" Stenzel



Tubular Beats
2013
CD
Ear Music, Eagle Records
2013
DD
Ear Music
2014
2xLP
Ear Music
Man On The Rocks
Man On The Rocks

Man On The Rocks este un album diferit ca stil de celelalte albume Oldfield, el apropiindu-se mai mult de rock standard decât de rock progresiv. Albumul a fost înregistrat în studioul propriu din Bahamas și în studiourile Village din Los Angeles. Alături de Mike au mai participat la inregistrări Michael Thompson la chitară, Leland Sklar la chitară bass, Matt Rollings la clape, John Robinson la percuții și Luke Spiller (The Struts) la partea vocală. Man On The Rocks a fost lansat în 3 martie 2014 în format CD, dublu CD (Deluxe Edition) care conține și varianta instrumentală a primului disc, dublu vinil și colecția care conține varianta Deluxe plus variante demo și remixate ale unor piese și o broșură de 16 pagini. Piesele Sailing și Moonshine au fost extrase pe single. Moonshine este o reînregistrare a piesei The Song Of The Boat Men de pe discul single Hibernaculum din 1994. Irene a fost inspirată de uraganul cu același nume care a lovit Bahamas în 2011. I Give Myself Away are la bază o piesă gospel compusă de William McDowell. Albumul marchează întoarcerea lui Mike la casa de discuri Virgin ca urmare a formării Virgin EMI prin preluarea EMI de către Universal Music în 2012 și fuzionarea dintre Mercury și Virgin în 2013. Coperta albumului a fost creată de Phil Smee.

#1
01 Sailing
02 Moonshine
03 Man On The Rocks
04 Castaway
05 Minutes
06 Dreaming In The Wind
07 Nuclear
08 Chariots
09 Following The Angels
10 Irene
11 I Give Myself Away

#2
01 Sailing (Instrumental)
02 Moonshine (Instrumental)
03 Man On The Rocks (Instrumental)
04 Castaway (Instrumental)
05 Minutes (Instrumental)
06 Dreaming In The Wind (Instrumental)
07 Nuclear (Instrumental)
08 Chariots (Instrumental)
09 Following The Angels (Instrumental)
10 Irene (Instrumental)
11 I Give Myself Away (Instrumental)

#3
01 Sailing (Demo Version)
02 Moonshine (Demo Version)
03 Man On The Rocks (Demo Version)
04 Castaway (Demo Version)
05 Minutes (Demo Version)
06 Dreaming In The Wind (Demo Version)
07 Nuclear (Demo Version)
08 Chariots (Demo Version)
09 Following The Angels (Demo Version)
10 Irene (Demo Version)
11 I Give Myself Away (Demo Version)
12 Sainling (Alternative Mix)
13 Dreaming In The Wind (Alternative Mix)
14 Following The Angels (Alternative Mix)
15 I Give Myself Away (Alternative Mix)

Compus de
Mike Oldfield
* Give Myself Away : compusă de William McDowell
Interpretat de
Mike Oldfield, Michael Thompson, Stephen Lipson, Lee Sklar, John Robinson, Luke Spiller, Matt Rollings, Paul Dooley, Davy Spillane, Alfie Silas Durio, Bill Champlin, Carmel Echols, Jason Morales, Judith Hill, Kirsten Joy, Louis Price, Rochelle Gilliard, Tiffany Smith
Produs de
Mike Oldfield, Stephen Lipson



Man On The Rocks
2014
2xLP
Virgin EMI
2014
CD
Virgin EMI
2014
2xCD
Virgin EMI
2014
3xCD, EL
Virgin EMI
The Best Of 1992-2003
The Best Of : 1992-2003

În 2014 a apărut colecția The Studio Albums : 1992-2003, ce cuprinde cele opt albume Mike Oldfield lansate de Warner Music. În 2015 Warner Music a lansat și compilația în dublul album The Best Of : 1992-2003 ce conține piese din perioada Warner. Titlul albumului este mai degrabă îndoielnic deoarece compilația conține piese de pe discurile single lansate de Mike la Warner. Toate piesele au apărut pe discuri single exceptănd The Sailor's Hornpipe 2003. O parte din piese sunt în varianta de pe album, celelalte în variante editate sau remixaje. Coperta albumului a fost creată de Gas Associates.

#1
01 Sentinel (Single Restructure)
* de pe discul single Sentinel (Single Restructure) din 1992
02 Tattoo (Edit)
* de pe discul single Tattoo din 1992
03 The Bell (Remix: MC Viv Stanshall)
* de pe discul dublu-single The Bell din 1993
04 Hibernaculum
* de pe discul dublu-single Hibernaculum din 1994
05 Let There Be Light
* de pe discul dublu-single Let There Be Light din 1995
06 The Voyager
* de pe discul single The Voyager din 1996
07 Women Of Ireland (Lurker Edit)
* de pe discul dublu-single Women Of Ireland din 1997
08 Man In The Rain
* de pe discul single Man In The Rain din 1998
09 Far Above The Clouds (Timewriter's Radio Mix)
* de pe discul dublu-single Far Above The Clouds din 1998
10 Cochise
* de pe discul single Cochise din 1999
11 Out Of Mind
* de pe discul single Out Of Mind din 1999
12 Pacha Mama
* de pe discul single Pacha Mama din 1999
13 Sunlight Shining Through Cloud
* de pe discul single Amber Light din 1999
14 Amber Light
* de pe discul single Amber Light din 1999
15 To Be Free (Single Remix)
* de pe discul single To Be Free din 2002
16 Thou Art In Heaven (Radio Edit)
* de pe discul maxi-single Thou Art In Heaven (The Remixes) din 2002
17 Introduction 2003 (Single Remix)
* de pe discul single Tubular Bells 2003 Introduction din 2003
18 The Sailor's Hornpipe 2003
* de pe albumul Tubular Bells 2003 din 2003

#2 Rarities & Mixes
01 Early Stages
* de pe discul single Sentinel (Single Restructure) din 1992
02 Silent Night
* de pe discul single Tattoo din 1992
03 The Bell (Remix: MC Billy Connolly)
* de pe discul dublu-single The Bell din 1993
04 The Spectral Army
* de pe discul dublu-single Hibernaculum din 1994
05 The Song Of The Boat Men
* de pe discul dublu-single Hibernaculum din 1994
06 Indian Lake
* de pe discul dublu-single Let There Be Light din 1995
07 Mike's Reel
* de pe discul dublu-single Women Of Ireland din 1997
08 Sentinel (Orbular Bells Mix)
* de pe discul single Sentinel (Total Overhaul) din 1992
09 Let There Be Light (BT's Pure Luminesence Remix)
* de pe discul dublu-single Let There Be Light din 1995
10 Women Of Ireland (System 7 12" Mix)
* de pe discul dublu-single Women Of Ireland din 1997
11 Far Above The Clouds (Jam & Spoon Mix)
* de pe discul dublu-single Far Above The Clouds din 1998
12 To Be Free (Soultronik Mix-tical Mix)
* de pe discul single To Be Free din 2002
13 Thou Art In Heaven (Pumpin' Dolls v Mighty Mike Club Mix - Radio Edit)
* de pe discul maxi-single Thou Art In Heaven (The Remixes) din 2002

Compus de
Mike Oldfield
* Women Of Ireland : tradițională, Sean O'Riada
* Sunlight Shining Through Cloud : versuri de Captain John Newton
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
* Silent Night : muzica de Franz Gruber, versuri de Joseph Mohr
* Far Above The Clouds (Timewriter's Radio Mix) : remixaj de JFC @ Silent Chamber
* Sentinel (Orbular Bells Mix) : remixaj de The Orb
* Let There Be Light (BT's Pure Luminesence Remix) : remixaj de BT
* Women Of Ireland (System 7 12" Mix) : remixaj de System 7
* Far Above The Clouds (Jam & Spoon Mix) : remixaj de Jam & Spoon
* To Be Free (Soultronik Mix-tical Mix) : remixaj de Soultronik
* Thou Art In Heaven (Pumpin' Dolls v Mighty Mike Club Mix - Radio Edit) : remixaj de Abel Arana și Juan Belmonte
Produs de
Mike Oldfield, Rob Dickins, Tom Newman, Trevor Horn



The Best Of : 1992-2003
2015
2xCD
Warner Music
Return To Ommadawn
Return To Ommadawn

Ideea de a compune o continuare a albumului din 1975 este mai veche, albumul Amarok a fost gândit ca Ommadawn II dar ulterior a urmat o direcție diferită. De asemenea fanii doreau ca Mike să se întoarcă la stilul acustic de pe primele trei albume iar Ommadawn este albumul lor favorit. Mike a început să lucreze la album în decembrie 2015 și l-a finalizat în noiembrie 2016. A fost compus special pentru vinil, de aceea are două piese una pentru fiecare parte a discului. Albumul Return To Ommadawn a fost lansat în 20 ianuarie 2017 în format vinil, CD și CD plus DVD cu mixajul surround 5.1. Coperta albumului a fost creată de Phil Smee.

01 Return To Ommadawn Part One
02 Return To Ommadawn Part Two

Compus de
Mike Oldfield
Interpretat de
Mike Oldfield
Produs de
Mike Oldfield



Return To Ommadawn
2017
LP
Virgin EMI
2017
CD
Virgin EMI
2017
CD+DVD, EL
Virgin EMI
Tubular Bells 50th Anniversary Edition
Tubular Bells 50th Anniversary Edition

La câteva luni după Return To Ommadawn, Mike a început să lucreze la al patrulea și ultimul album Tubular Bells, ce urma să fie lansat în 2023 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primul album. Un fragment din noul album a fost trimis casei de discuri, dar in 2018 Mike a anunțat că renunță la proiect totodată și la cariera muzicală. Ediția aniversară a apărut în 2023, în format vinil, CD și fișier audio, aceastea includ varianta originală a albumului și în premieră compozițiile Tubular Bells 4 Intro, demo din 2017 și Tubular Bells / In Dulci Jubilo din deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra. Varianta vinil conține și piesa Tubular X de Mark Snow, iar varianata fișier audio include și albumul original mixat de muzicianul englez David Kosten. Coperta albumului a fost creată de Phil Smee.

LP
A1 Tubular Bells - Part One (1973 Original Mix - Half Speed Master)
B1 Tubular Bells - Part Two (1973 Original Mix - Half Speed Master)
C1 Tubular Bells 4 Intro - 2017 Demo
C2 Tubular Bells / In Dulci Jubilo
Music For The Opening Ceremony Of The London 2012 Olympic Games
D1 Tubular X
D2 Tubular Bells - Mike Oldfield & York Remix
D3 Mike Oldfield's Single - Theme From Tubular Bells

CD
01 Tubular Bells - Part One (1973 Original Mix)
02 Tubular Bells - Part Two (1973 Original Mix)
03 Tubular Bells 4 Intro - 2017 Demo
04 Tubular Bells / In Dulci Jubilo
Music For The Opening Ceremony Of The London 2012 Olympic Games
05 Tubular Bells - Mike Oldfield & York Remix

FLAC
01 Tubular Bells - Part One (1973 Original Mix)
02 Tubular Bells - Part Two (1973 Original Mix)
03 Tubular Bells 4 Intro (2017 Demo)
04 Tubular Bells / In Dulci Jubilo
(Music For The Opening Ceremony Of The London 2012 Olympic Games)
05 Tubular Bells (Mike Oldfield & York Remix)
06 Mike Oldfield's Single (Theme From Tubular Bells)
07 Tubular Bells (Pt. I / David Kosten Stereo Mix)
08 Tubular Bells (Pt. II / David Kosten Stereo Mix)
09 Tubular Bells 4 Intro (Edit)
10 Tubular Bells (Intro / David Kosten Stereo Mix)

Compus de
Mike Oldfield
* The Sailor's Hornpipe : tradițională
* In Dulci Jubilo : tradițională
* Tubular X : compusă de Mark Snow
* Tubular Bells Remix : remixată de Mike Oldfield și Torsten "York" Stenzel
Interpretat de
Mike Oldfield, Vivian Stanshall, Jon Field, Lindsay Cooper, Steve Broughton, Sally Oldfield, Mundy Ellis, Manor Choir, Nasal Choir, Tom Newman
Produs de
Mike Oldfield, Tom Newman, Simon Heyworth



Tubular Bells 50th Anniversary Edition
2023
2xLP
EMI, Mercury, Universal Music Recordings

2023
CD
EMI, Mercury, Universal Music Recordings

2023
FLAC
Universal UMC